blog-img

Jeni Dragomir este unul dintre oamenii valoroși ai pieței imobiliare românești. A fost unul dintre fondatorii și pilonii acesteia, imediat după revoluție. A impus onestitatea, pe o piață dominată de legea nescrisă a celui mai incisiv jucător. A inventat, reglementat și perfecționat sistemul imobiliar de lux. A fost un profesionist,  a fost o școală pentru viitoarele generații de profesioniști. Acum, piața imobiliară trebuie să continue fără ea. Jeni Dragomir rămâne doar în cărțile despre imobiliare, în sufletul celor cărora le-a schimbat viața, în miile de contracte semnate. În 1990, imobiliarele din România se făceau simțind pulsul clienților. Nu existau reguli, nu existau limite. Abia dacă existau agenții și agenți, dar Jeni Dragomir era printre ei. În numai doi ani, ea a înțeles exact că poate să facă mult mai mult în acest domeniu, așa că a pornit pe un drum nou, pe care nimeni nu a mai mers până atunci. „La început, Jeni a fost angajat. Dar avea un puternic spirit antreprenorial, înalte abilități de leadership, așa că a început propria afacere. La momentul respectiv, doar trei agenții imobiliare mai existau pe piață. Ea a început o afacere cu sufletul. Cu gândul la clienți, la colegi, la colaboratori. Nu pentru ea, cât pentru alții. A muncit neobosit. Nu conta dacă era zi sau noapte, zi de lucru sau sărbătoare, ea era la muncă și niciodată, dar niciodată nu s-a plâns că este obosită. Numai eu mă plângeam, și ea mă certa...”, își amintește Mihaela Alexandroiu, manager Bastion Real Estate. În 1992, pe piața imobiliară românească a apărut Perfect Casa, iar de atunci lucrurile nu au mai fost niciodată la fel. Jeni Dragomir a început să contureze un segment nou, dintr-un amalgam de oferte imobiliare pe care agenții și clienții se luptau deopotrivă: segmentul imobiliar de lux. „Jeni a câștigat respectul clienților, dar și al colaboratorilor, prin onestitatea ei. Când piața era plină de șacali, cuvântul ei avea putere de contract. Și mai mult, era dispusă să își sacrifice câștigul ei, ca să le fie altora bine. De exemplu, lucram împreună cu ea dosarul unei proprietăți de 8 milioane de euro, vă dați seama ce comisioane erau implicate. Dar a treia parte implicată încerca să mă păcălească pe mine. Ea și-a dat seama și a renunțat la afacere pentru ca eu să nu fiu păgubită, chiar dacă ea nu ar fi fost afectată în niciun fel”, continuă Mihaela Alexandroiu. Pe măsură ce afacerea creștea, Jeni Dragomir s-a transformat în educator pentru viitoarele generații de agenți imobiliari. I-a deprins pe aceștia cu valorile și stilul ei, și i-a lansat în piață. Unii dintre ei au pornit mai departe cu afacerile lor, ducând stindardul profesioniștilor. Alții au rămas în companie, sau în alte companii, făcând onoare meseriei. Jeni Dragomir a rămas prietenă cu toți, a continuat să îi ajute și să îi încurajeze, chiar dacă reprezentau concurența. Iar pentru acest fapt, a câștigat respectul întregii piețe. „Eu una nu am semnat niciodată un contract cu Jeni. Totul era stabilit verbal și nici măcar o dată nu s-a abătut de la ce a promis. La fel și mulți alții din piață. ea a adus încrederea în această breaslă atât de dezorganizată și știu că a plecat mulțumită de cum arată piața imobiliară acum”, continuă Mihaela Alexandroiu. Perfect Casa a continuat să crească până în prezent, ocupând de-a lungul anilor locul 1 în Topul Național al Firmelor, precum și în Topul Firmelor din București. Jeni Dragomir înseamnă aproape trei decenii de istorie imobiliară, o amprentă puternică asupra tuturor care au funcționat în acest domeniu, în acești ani. „Cu Jeni Dragomir am avut plăcerea să colaborez încă din primii ani de business și era persoana care în același timp emana blândețe, feminitate dar și autoritate. Iar peste toate acestea, RESPECT! Și-a iubit foarte mult meseria și vorbea de fiecare dată cu drag despre tot ce ținea de imobiliare. Nimic nu părea că o sperie, din contră, prin vocea ei caldă îți transmitea o siguranță cu totul aparte” – Răzvan Muntean, director general IMOPEDIA. „Pentru mine, Jeni Dragomir a fost mama, soția perfectă și un stâlp al imobiliarelor din România. Niciodată nu am putut înțelege cum își poate împărți atât de eficient timpul. De câte ori ne întâlneam, îmi povestea cu dragoste despre fetele ei și despre familie. A fost un om cu o conduită perfectă bazată numai pe onestitate. A fost buna mea prietenă, care m-a mângâiat de câte ori nu mi-a fost bine, care m-a corectat cu blândețe de câte ori am greșit și care m-a convins să continui munca de agent imobiliar. Sunt cutremurată pentru că nu știu cum am să umplu acest gol pe care îl lasă în urmă Doamna Jeni Dragomir. Condoleanțe familiei și sunt alături de ei cu toată dragostea mea” – Mihaela Alexandroiu, Bastion Real Estate „Regrete pentru un adevărat profesionist al imobiliarelor. Ne vei lipsi enorm, la fel cum ne vor lipsi și colaborările cu tine bazate pe corectitudine și respect”- Cezar Barascu, Optimal Intermedias „Sunt cutremurat și nu îmi vine sa cred! Jeni a fost un om de deosebit, un coleg de neînlocuit. Din prima zi în care  am cunoscut-o, a fost o doamnă impecabilă, care nu s-a dezmințit nici o clipă. Jeni, nu am să te uit niciodată! Condoleanțe și regrete eterne familiei Dragomir”, - Dorin Stoica, Flodor.   Sursa: Imopedia.ro


Publicat: 28 august 2017

Comentarii