Chișinăul nu are o experiență urbană îndelungată. Deși sărbătorim fondarea lui în 1436, de fapt sunt puțin peste 200 de ani de dezvoltare a urbei. Primul plan topologic a fost făcut în 1813, care a fost parțial urmat. În perioada Imperiului Țarist apar mai multe case de câte două etaje care înlocuiau colibele de altă dată și dau un aspect urban Chișinăului. Perioada interbelică românească aduce mai multe case în stil neo-românesc. Ulterior, după al doilea război mondial, Chișinăul este distrus în proporție de 70%, iar în 1945-1946, începe a fi reconstruit conform planului lui Șciusev. Totuși, în condițiile necesității asigurării cu locuințe, resurselor limitate și lipsei constructorilor profesioniști, se construiesc multe clădiri aleatoriu. Ca în tot spațiul ex-sovietic, abia în perioada lui Hrușciov se adoptă o serie de reglementări despre spațiu de recreere, densitate, acces la grădinițe sau policlinici, care organizează puțin orașul.
Date cronologice:
1800 – se atestă doar două case mari cu etaj, câteva case boierești și colibe acoperite cu paie;
1812 – apar clădiri solide rusești;
1813 – realizarea primului plan topologic de către arhitectul regional al Basarabiei Mihail Ozmidov. Se simte lipsa arhitecților și a constructorilor calificați;
1830-1834 – este elaborat primul Plan General de Dezvoltare prin care se desparte orașul vechi de cel nou;
[caption id="attachment_21060" align="alignleft" width="271"]
Casă de locuit din perioada interbelică, str. Alexei Mateevici, 50[/caption]
1918-1940 – se construiesc multe case individuale, vile urbane, imobile cu apartamente de raport în stil neo-românesc sau stil modern românesc;
1940-1944 – distrugerea Chișinăului ca urmare a războiului și cutremurului;
1945-1945 – planul Șciusev de reconstrucție a Chișinăului;
1946 – este construită prima casă cu trei etaje pe bulevardul Lenin;
1946-1954 – perioada în care se construiesc „stalincile”;
1960 – se caracterizează prin clădirile cunoscute ca
„hrușciovci”;
1960-1970 – clădirile „brejnevci”;
1991 – perioada haotică de după 1991.
O parte din acestea se conțin și în
SNIP-ul (
строительные нормы и правила sau reguli și norme de construcție) din 1989. Acesta începe cu referințe la prognozele demografice ale orașelor (art.1.5). În continuare, suntem informați că orașele și satele trebuie construite doar luând în considerație aranjamentul compact și conexiunea cu zonele funcționale, zonarea rațională a teritoriului, conexiunea cu infrastructura de transport, luarea în calcul a tradiției arhitecturale și urbanistice, peisaj și alte specificații ale regiunii, inclusiv protejarea mediului înconjurător, a monumentelor istorice și a culturii (art. 1.8)
Acesta prevede o serie de reglementări clare, inclusiv spațiul de recreere pentru diferite categorii de vârstă și distanțele dintre ele. O referință utilă este cea despre distanța între blocuri și luminozitate. Bunăoară, casele de 2-3 etaje trebuie să aibă o distanță nu mai mică de 15 metri, iar cele de patru etaje – 20 de metri. Aceste distanțe pot fi schimbate, dacă se respectă normele asigurării cu lumină, aaerisirii și lipsa de vizibilitate din geam în geam (art 2.12)
În 2007, se adoptă un nou
PUG pentru municipiul Chișinău care debutează prin a spune că SNIP-ul din 1989 nu mai este actual. Câteva motive sunt: necesitatea includerii Chişinăului în lista oraşelor de importanţă istorică; modificările semnificative în structura demografică şi administrativă a oraşului Chişinău şi a localităţilor suburbane; autorizarea de către Guvern a repartizării unui teren de 1128 ha din preajma oraşului Chişinău pentru construcţia vilelor şi amplasarea întovărăşirilor pomicole; și schimbări recente social-economice şi funciare.
Sursa: primăriamea.md
