Construcțiile-tip în URSS au fost o soluție eficientă de asigurarea a clasei muncitoare cu locuințe. Observând numărul considerabil de blocuri cu 9 etaje, este fisresc să ne întrebăm cum s-a ajuns la această cifră? De ce se construiau blocuri anume cu nouă etaje și nu cu 10 sau 8? Ar fi interesant să aflăm cum s-a consolidat acest standard.
Răspunsul, după cum este și de așteptat, l-am aflat de la constructorii cu experiență, care au avut ocazia în perioada sovietică să înalțe mai multe blocuri locative standard.
Principalul raționament al acestor construcții a fost de ordin financiar.
Conform actelor normative, s-a dovedit că în procesul de ridicare a unui bloc locativ se lua în calcul înălțimea standard a unei autoscări mecanice din dotarea pompierilor. Înălțimea acesteia constituia 28 m. Prin urmare, înălțimea maximă până la geamurile ultimului etaj trebuia să se încadreze în acești 28 de metri.
Un calcul simplu și rapid: 2,8 – 3 metri pentru fiecare etaj, plus înălțimea fundamentului au drept rezultat un bloc de 9 etaje!
Pentru construcțiile care depășeau înălțimea de 28 de metri era necesară amplasarea unor scări antifum, conform normelor antiincendiare aplicate la domeniul construcțiilor. Potrivit acestor norme, scările antifum sunt de 3 categorii:
- H1 - cu intrare la casa scării de la etaj prin zona de aer exterioară prin treceri deschise, totodată trebuie asigurată protecţia antifum a trecerii prin zona de aer exterioară;
- H2 - cu suprapresiunea aerului la casa scării în caz de incendiu;
- H3 - cu intrare la casa scării de la etaj prin tambur-ecluză cu suprapresiunea aerului (permanentă sau în caz de incendiu).
Totodată, ținând cont de normele antiincendiare, scările antifum trebuie să fie dotate cu iluminre pentru situații de urgență. Ieșirile de evacuare trebuie să aibă nu mai puțin de 1,2 metri și înălțimea mai mare de 1,9 metri. Lățimea ieșirilor de evacuare trebuie să permită transportarea persoanelor afectate prin utilizarea echipajului de salvare.
Scările de categoria H2 necesitau suprapresiunea curentului de aer, asigurat și prin intermediul pompelor electrice. Acest lucru, la rândul său, necesita o sursă de alimentare neîntreruptă ș.a.m.d.
Prin urmare, asigurarea acestor parametri antiincendiari majora cu mult costrurile pentru construcție, astfel, amplasarea scărilor antifum, doar pentru unul sau două etaje în plus, era nejustificată din punct de vedere financiar. Aceste scări erau, în schimb, amplasate în blocurile care aveau de la 15 etaje în sus.
Plus la toate, începând cu blocurile de 10 etaje, la fiecare scară trebuia instalat al doilea ascensor (de marfă). Drept rezultat, un metru pătrat într-un bloc cu 12 etaje necesita mai multe cheltuieli decât într-unul cu 9 etaje, iar blocurile cu 10 etaje erau neprofitabile.