blog-img

Evaluarea corectă a locuinței este foarte importantă, indiferent dacă proprietarul vrea sau nu să vândă imobilul pe care îl deține. O estimare corectă a prețului locuinței este foarte importantă din cel puțin două motive: în primul rand, proprietarul va  cere un preț fundamentat și susținut de opinia unui expert (evaluatorul), iar în al doilea rând, deoarece poate negocia, mai aproape de realitate, prețul unei chirii sau valoarea unei garanții imobiliare. “Evaluarea unui imobil are o importanță foarte mare și tocmai din acest motiv, este recomandat ca un proprietar să nu stabilească singur prețul unei locuințe, în cazul unei tranzacții, ci să apeleze la serviciile unui evaluator profesionist. Mai mult de atât, din experiența noastră, am observat că foarte mulți proprietari care încearcă singuri să seteze un preț al imobilului nu reușesc să facă o evaluare corectă și, acest lucru determină o încetiniere a procesului de vânzare”, a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance. Există mai multe metode și algoritmi în stabilirea valorii unui imobil și numai evaluatorii acreditați pot stabili și emite rapoarte complete și opozabile de evaluare. Cele mai importante aspecte care trebuie luate în calcul la evaluarea unei locuințe, potrivit Ancăi Bidian, sunt locația, accesibilitatea și lichiditatea zonei. La acestea se adaugă suprafața imobilului, structura, vechimea, valoarea de înlocuire, randamentul, facilitățile zonei, infrastructura, și standardul vecinatăților.  Alți factori care au un impact deosebit în stabilirea prețului final sunt materialele care au fost folosite, eventualele dezastre naturale la care a fost supusă sau modul în care a fost exploatată construcția respectivă. Partea juridică este, de asemenea, un aspect foarte important atunci când este realizat un raport de evaluare. Astfel, în cazul unei vânzări, proprietarul trebuie să pună la dispoziția evaluatorului actele de proprietate și documentația cadastrală. La acestea se adaugă și cartea tehnică a construcției și certificatul energetic. Aspectul locuinței este un alt element extrem de important, astfel aceasta trebuie să fie igienizată, iar investiții minore precum izolarea termică sau înlocuirea finisajelor învechite pot avea un aport substanțial în stabilirea unui preț favorabil. “Așa cum am afirmat deja, pentru a determina valoarea unei locuințe, un evaluator va ține cont de zonă, amplasament și vecinătăți. O școală sau un hipermarket aflate în vecinătate pot ridica în mod considerabil prețul”, a mai spus Anca Bidian. Sursa : Wizmo.ro


Publicat: 20 aprilie 2018

Comentarii