blog-img

Redobândirea cetățeniei române, în ultimele decenii, este solicitată tot mai frecvent.  Vorbim în special despre redobândire, pentru că în această categorie intră, în mod majoritar, persoanele originare din Basarabia (deși, evident, există și persoane din alte țări, care își doresc cetățenia română, din diverse motive). Subiectul este încă unul controversat, există păreri și poziții diferite. Ne propunem să specificăm în articolul respectiv avantajele și dezavantajele deținerii cetățeniei române. Avantaje: Primul avantaj, cunoscut de toți încă de la momentul aderării României la UE, este posibilitatea de a călători și locui în tot spațiul Uniunii Europene. Evident, cetățenia română este cu mult mai mult decât ”o poartă” spre UE, pentru că nu poate fi ignorat aspectul spiritual și etnic al atitudinii față de România ca țară și față de cetățenie ca apartenență la un popor, însă ca avantaj – este imposibil de neglijat. Următorul avantaj, în ordinea logică, este posibilitatea de a face studii la colegii şi universități în UE, cu opțiunea de a munci ulterior în spațiul UE cu drepturi egale cu cele ale cetățeanului european. România are instituții de învățământ excelente, iar legăturile cu Uniunea Europeană deschid drumuri promițătoare. Cei care cunosc limbi străine și au documentele în ordine, au opțiunea de a pleca la studii (sau lucru) peste hotarele României. Posibilitatea de a achiziționa terenuri și, de asemenea, de a înființa firme este la fel de bună, oferind spațiu pentru afirmare și creștere personală. Un alt argument favorabil este dreptul de a beneficia de alocații și îndemnizații pentru copiii minori, precum și de pensii (dacă persoana a muncit legal pe teritoriul UE). Beneficiul material al acestui aspect este suficient pentru a nu avea nevoie de comentarii. Din aceeași categorie face parte dreptul de a beneficia de asigurare medicală și socială. Cetățenii României au opțiunea de înregistrare a automobilului cu obținerea permisului de conducere european, precum și a întocmirii cartelei tahografice. În lipsa acestor opțiuni, pentru a circula în spațiul european ar fi nevoie de o serie de documente oarecum costisitoare și nu atât de rapid de obținut. Drepturi greu de ignorat sunt și cele legate de aspectul votului, precum și dreptul de a alege reprezentanții Consiliului European și de a fi ales în Consiliul European. Oportunitatea de a participa activ la soarta unei comunități atât de puternice și importante ca Uniunea Europeană este cu adevărat un privilegiu, iar dreptul de a apela la Curtea Europeană de Justiție dă o speranță la dreptate persoanelor cu cetățenie română. Dezavantaje: Enumerând componentele pozitive ale cetățeniei destul de ușor, este mai dificil de formulat niște dezavantaje ale cetățeniei române. Principalul dezavantaj care se conturează este procesul de redobândire al cetățeniei române. Lipsa de informare privitor la proces sau documentele necesare, pregătirea dosarului sunt momente care displac adesea celor, care își doresc redobândirea cetățeniei române. Cu toate acestea, în ultimii ani procesul a fost simplificat considerabil, iar cu ajutorul unor profesioniști în redobândirea cetățeniei române, acest minus poate fi practic șters din listă (și din minte). Compania „Top Just” SRL vă poate oferi tot suportul și consultanța necesară în vederea redobândirii cetățeniei române. Cu puțin ajutor, timpul și resursele (atât financiare, cât și emoționale) pot fi păstrate pe drumul spre un viitor mai bun. Alt dezavantaj ar fi că o persoană ce a redobândit cetățenia română nu poate ocupa o funcție de stat, însă această dorință nu figurează în planurile oricui, așa că poate fi cu ușurință neglijată. Și ultimul ”dezavantaj” este acela că redobândirea cetățeniei române presupune un pas important, care vine și cu o serie de responsabilități, mai ales cele stipulate în articolele 54 și 55 ale Constituției. Dar, să recunoaștem, este un preț mic pentru un viitor mai bun. Sursa: www.presaonline.info


Publicat: 1 august 2018

Comentarii