Începând cu data de 1 martie 2019, alocațiile pentru copiii români vor crește aproape de două ori. Joi, 14 februarie 2019, Parlamentul României a adoptat un amendament la Legea bugetului în acest sens. De majorarea alocațiilor vor beneficia și copiii din Republica Moldova care dețin cetățenie română.
Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 – 2 ani se prevede creșterea de la 200 la 300 de lei românești (aproximativ de la 800 la 1200 MDL), iar pentru cei cu vârsta între 2 – 18 ani, de la 84 la 150 de lei românești (circa 600 de MDL).
Majorarea va intra în vigoare de la 1 martie 2019. Sumele necesare vor fi incluse în bugetul Ministerului Muncii. Amendamentul a fost adoptat cu 123 de voturi pentru, 119 de voturi contra şi o abţinere, în favoarea amendamentului s-au pronunțat palamentarii de la UDMR, dar și alți şase aleși de la PSD și ALDE.
Alocaţia de stat pentru copii prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetăţeni români, fără discriminare, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora. Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini, precum şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi/rezidente în România, în condiţiile legii, dacă locuiesc împreună cu părinţii.
Pentru consultații în vederea obținerii alocației pentru copiii ai căror părinți dețin cetățenie română, apelați cu încredere la echipa Top Just. Noi vă putem oferi răspunsuri la întrebările/nedumeririle pe care le aveți, precum și tot suportul juridic necesar.
Date de contact:
Tel. : +373 78 87 79 97
Director Ermurachi Igor