blog-img

Brokerul imobiliar, în concepția noastră, este persoana care nu doar organizează și eficientizează procesul de tranzacționare imobiliară, atât în avantajul vânzătorului, cât și în beneficiul cumpărătorului, dar, de asemenea, cunoaște procedura vânzării unui imobil, capabil, în sens juridic, de a consulta părțile, de a verifica actele de proprietate, datele de la oficiul cadastral, astfel asigurând ambelor părți mai multă siguranță în tranzacțiile imobiliare. Să nu negăm faptul că un specialist imobiliar poate face cel mai rapid conexiunea între așteptările și puterea financiară a cumpărătorului și ofertele existente pe piață. Atunci când un client apelează la o Companie Imobiliară, un broker imobiliar ar trebui, în opinia noastră, să recomande unde să cumpere, pe măsura necesităților sale, eficientizându-i timpul nu numai la identificarea unui imobil, dar și în cazul apelării la un credit ipotecar, la pregătirea dosarului sau recomandarea unei bănci cu care se lucrează în avantajul clientului.

Deși piața imobiliară din R.Moldova cunoscuse o perioadă de creștere în ultima perioadă, criza din ultimii ani  a afectat până și acest domeniu. Cu toate acestea, profesia de broker imobiliar rămâne actuală, chiar dacă aduce mai puțin venit decât în anii precedenți, un lucru este sigur: întotdeauna vor exista proprietăți imobiliare de vânzare sau de închiriat și oameni care vor dori să cumpere sau să închirieze. 

Tocmai de aceea, meseria de broker imobiliar nu se va demoda niciodată, un broker imobiliar determinat și cu pregătire poate să-și facă meseria cu mare succes. Un specialist imobiliar nu mai este acel de altă dată, deseori angajat de companii fără o pregătire adecvată, în prezent, conform opiniei noastre, un broker ar trebui să ridice imaginea, deja discreditată a Agențiilor Imobiliare, prin: corectitudine, în primul rând, cu pregatirea necesară în toate domeniile cu care se întâlnește în procesul lucrului. Să nu uităm că brokerul imobiliar este achitat sub formă de comision sau premii inclusiv din rezultatul vânzărilor/închirierilor, deci el trebuie să cunoască, chiar de la început, cum se ia în gestiune un obiect, cum să-l fotografieze cât mai reușit, iar pentru aceasta este nevoie de profesionalism, uneori chiar de talia unui fotograf. Credem că un broker imobiliar trebuie să cunoască perfect avantajele și dezavantajele imobilului pe care îl promovează, dar în niciun caz să nu ascundă viciile, dacă are cunoștință de ele, pentru a vinde un obiect este important să-i cunoști toate facilitățile și nu numai.

Un broker este specialist și în domeniul juridic, cel puțin în domeniul imobiliar, trebuie să cunoască cum se întocmește un contract de intermediere sau de arvună ș.a. Desigur, profesionalismul vine cu anii, un broker specialist se formează în decursul anilor, și nu doar citind cărți ,,cum să vând”, dar care are o cunoaștere mai largă, este recunoscut de clienții săi, este recomandat și de colegii săi, poate lucra în echipă, dar nu migrează de la o companie la alta. Un specialist imobiliar adevărat nu va susține niciodată că a atins apogeul, considerându-se ,,un mare specialist” până nu va fi recunoscut de alții.

Meseria de broker imobiliar este una interesantă, deși uneori dificilă, căci te afli mereu în contact cu oamenii, din cauza că totuși venitul vine din vânzări, iar uneori se mai trece cu vederea că imobilul are unele restricții sau altceva, este nevoie de ales cum să procedăm în unele situații de negocieri. Cu toate acestea, dacă brokerul este corect, el nu va intermedia fără a aduce la cunoștința clientului, nu va recomanda achiziția unui imobil atunci când sunt încălcări grave, dar va identifica o soluție, pentru ca ambele părți să fie în siguranță.

Epilog: Chiar dacă în prezent, uneori, se evită de către client adresarea la un specialist imobiliar în R.Moldova dintr-un motiv sau altul, prin creșterea profesionalismului unui specialist imobiliar, prin asigurarea siguranței, profesia de broker va deveni nu numai bănoasă, dar și prestigioasă!



Publicat: 7 octombrie 2017
Share

Comentarii